Iaşul nu este deloc un oraş universitar, ci un oraş cu nişte universităţi. Cum răspunde oraşul acestui titlu pe care-l clamăm, de centru universitar? Păi, mai există nişte cămine, care acoperă o fracţiune din numărul de locuri din facultăţi, nişte cantine şi un transport public mai mult nefuncţional – lent, periculos, murdar, de comoditate ce să mai vorbim. Cam atât. De restul se ocupă piaţa şi câteva instituţii culturale.

În aceste zile au loc încrierile la “Prima Universitate a României” (ce-mi place asta!) – Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, prima din ţară – dar şi la celelalte din oraşul nostru cu universităţi. Exact, Iaşul nu este deloc un oraş universitar, ci un oraş cu nişte universităţi. Cum răspunde oraşul acestui titlu pe care-l clamăm, de centru universitar? Păi, mai există nişte cămine, care acoperă o fracţiune din numărul de locuri din facultăţi, nişte cantine şi un transport public mai mult nefuncţional – lent, periculos, murdar, de comoditate ce să mai vorbim. Cam atât. De restul se ocupă piaţa şi câteva instituţii culturale.

Iată un calcul simplu, pragmatic, pornind de la cei aproximativ 3500 de studenţi vorbitori de limbă franceză ajunşi pe aici. (Ce plăcere e să aud pe străzile Iaşului vorbindu-se franceza!) Să zicem că aceştia cheltuie minim 500 de euro pe lună, înclusiv chiria. Adică 1,75 milioane de euro pe lună. Timp de 9 luni pe an înseamnă 15.750.000 de euro. Păi asta e cam 7% din bugetul Iaşului, bani care rămân în oraş. Dacă ar fi 10.000 de studenţi, ar fi un sfert din bugetul municipal. 20.000, jumătate. De aici rezultă că învăţământul trebuie să fie Proiectul (strategic) de oraş de care avem nevoie să ne dezvoltăm. Dar, trebuie să facem multe ca să fim un centru universitar important în estul Europei. Am nişte păreri şi puncte de vedere despre cum ar trebui să arate şi să se comporte oraşul, administraţia, pentru asta. Am să propun câteva, mai sunt şi altele la care nu mă pricep.

Trebuie înţeles odată şi pentru totdeauna de către toată lumea că pentru a însemna ceva ca oraş universitar trebuie să ai o universitate în Top 500 la nivel mondial. Dacă se renunţă la orgolii şi interese mărunte se poate ca UNIVERSITATEA IAŞI unită să ajungă astfel uşor la un asemenea statut, poate chiar între primele 300. (După unirea din 2004 Universitatea din Manchester a urcat 150 de locuri în clasament. Primăria a avut acolo un rol determinant şi prin anumite investiţii.) Apoi trebuie un transport public civilizat, predictibil. De asemenea piste pentru biciclete, dedicate, largi, reale. O viaţă culturală evervescentă, contemporană, bazată pe evenimente, festivaluri. Acest lucru atrage şi pe turişti. Adică distracţie în general, pentru că vorbim de tineri, iar aceştia trebuie să aibă ce face (şi cheltui bani) în oraş. Nu în ultimul rând un sistem de sănătate care să-ţi ofere totuşi siguranţa că dacă te tai la o mână nu mori cu zile de la bacterii şi mizerie. Cifra studenţilor, dar şi calitatea acestora scade de la an la an. Liceenii din judeţele din jur nu mai consideră “oraşul universitar” Iaşi ca opţiune firească şi mulţi aleg Clujul, Bucureştiul sau pleacă în străinătate. Oare de ce? Şi oare e cineva în oraşul ăsta căruia îi pasă, ca să şi facă ceva?

Acum un an mă înscriam la “Cuza”, la Masterul de Politici Publice şi Management Instituţional din cadrul Facultăţii de Filozofie. După acest an am constatat că haosul din această universitate nu l-am mai întâlnit în altă instituţie. Pornind de la programa un pic cam depăşită, lipsa de implicare al unor profesori, obiecte greoaie la care trebuie, în continuare, să înveţi pe de rost, până la lipsa sălilor, mai bine zis managementul prost al spaţiilor. (Avem ore la Liceul Naţional, în timp ce la aceleaşi ore multe săli din Universitate stau goale.) Deşi multe au dotări acestea nu sunt complete, nu sunt calculatoare etc. Informaţiile care se obţin greu sunt neclare. Mi s-a spus că de fapt sălile stau goale din cauza faptului că chiulesc studenţii (sau profesorii). Aici pot spune că nu e doar vina lor. Tot ce se întâmplă acolo nu te cheamă şi nu te invită să stai. Ca spaţiu public Universitatea Iaşi este ca orice altă instituţie din oraş. Dar aici sunt tinerii. Intrarea principală este închisă (deci se intră printr-o laterală (?!) la fel ca la Primărie, Prefectură, Tribunal), când ieşi dai direct în străzi aglomerate, spaţiile din jur nu sunt deloc primitoare, fiind aceleaşi spaţii verzi comuniste fără personalitate. Recent am remarcat curţile interioare că au fost amenajate, destul de rudimetar după gustul meu, dar pare că se încearcă a se oferi un mediu mai primitor pentru studenţi, poate şi pentru profesori. Dar nu este de ajuns. Parcul dintre cele două corpuri principale ar trebui amenajat să vrei să stai, să socializezi, unde să fie o mult mai directă comunicare între studenţi şi profesori, după model occidental.

Primul lucru de la care trebuie pornit este strada. Nu reuşesc să înţeleg de ce Copoul trebuie să aibă un aşa trafic, în afară de promenada de maşini, (mai ales seara şi în weekend), şi de care ne putem lipsi. Nu sunt multe instituţii în Copou, şi ele se pot accesa şi din alte străzi. De aceea cred că acest bulevard ar trebui imediat restrâns, dat pietonilor, bicicletelor şi transportului în comun. Astfel, profilul stradal, pavat într-un mod interesant, să conţină o banda comună dedicată pentru tramvaie şi autobuze, total delimitată, apoi eventual o singură bandă pe sens pentru maşini, dar cu prioritate pentru pietoni, o bandă generoasă pentru biciclete şi un trotuar larg. Să se amenajeze (prin concurs) între cele două corpuri un spaţiu public larg, primitor şi fără ca strada că bareze brutal legătura.
Vom vedea şi ce poate fi făcut în Copou cu parcurile Copou, Expoziţiei, Grădina Botanică, cu Stadionul, cu mutarea Penitenciarului. Eu cred că ele ar trebui unite. Ce alte spaţii şi funcţiuni mai are nevoie o universitate, un oraş universitar. Şi cum facem cu timpul liber, de care vorbeam. De fapt trebuie gândit totul unitar, ca un sat. Satul Universitar Copou! (Va urma)

Social Share Toolbar