Am citit cu mare interes planul de investitii pe care Primaria Iasi isi propune sa-l inainteze mai intai spre aprobare pentru fonduri europene, apoi spre punere in aplicare pina in 2020. Fie vorba intre noi, pina atunci sunt mai putin de patru ani, iar sansele de a vedea fizic aceste proiecte in functiune in Iasi scad pe masura ce timpul trece. Majoritatea proiectelor sunt necesare, vizind imbunatatirea infrastructurii rutiere, a transportului in comun, scolara, de patrimoniu.

Nu vad insa nimic cu privire la un mai vechi proiect al orasului, la fel de necesar, cel privitor la centura. Nu mai spun nimic de continuarea lucrului la centura principala, cea care ar trebui sa continue dinspre Lunca Cetatuii si sa iasa undeva dincolo de Bucium, pentru ca ar parea ca ma refer la proiecte SF. Am scris aici recent despre o varianta de centura pentru traficul greu, care sa ocoleasca zona rezidentiala CUG. De data aceasta, propun cititorilor (si edililor) cateva consideratii privitoare la asa-zisa ”centura usoara” (termen nu tocmai potrivit), care a iesit complet din peisaj, nimeni nu mai vorbeste de ea. Proiectul initial prevedea ca aceasta centura sa se desprinda din cea deja in functiune la Uricani, sa urmeze traseul DC 27 si DC 27A, apoi strazile Cicoarei si Arh. Ioan Berindei pina in Nicolina. La km 5 al soselei era prevazuta o legatura de circa 600 metri catre cartierul Dacia, traversind Bahluiul si ajungand in strada Stramosilor.

Sigur, aceasta varianta ramine in picioare si ar contribui la realizarea unei legaturi mai bune cu zona de sud a orasului. Totusi, pentru a fi cu adevarat functionala, aceasta centura ar trebui sa creeze posibilitatea devierii traficului si spre alte zone ale Iasiului. Tocmai de aceea propun o varianta modificata. Centura usoara ar trebui prin urmare sa “deverseze” in splai, in zona Podul de Piatra. Acest lucru ar presupune insa ridicarea unui pasaj suprateran de la confluenta Nicolinei cu Bahluiul, trecind peste podul spre Mircea, cel de cale ferata si peste B-dul N. Iorga, ducind astfel traficul in splaiul drept Bahlui (care va fi la un moment dat amenajat pentru traficul auto). De aici se poate merge spre Podul Ros, Tudor Vladimirescu si Gradinari/Tatarasi, acoperind astfel o mai mare suprafata a orasului, evitindu-se zonele Pacurari, Gara sau centru. Acest pasaj ar avea cca. 700 metri lungime si ar putea fi doar cu o banda pe sens.

Podul preconizat peste Bahlui in zona Stramosilor ar putea fi ridicat in continuarea str. Sarmisegetusa, acolo unde aceasta devine splai sting al Bahluiului. Cu ocazia aceasta s-ar putea in sfarsit amenaja adecvat si zona cunoscuta sub numele de Dallas, de dincolo de riu.

Sigur, acest proiect implica o serie de costuri, dar ar da o mai mare valoare acestei centuri, care, in forma initiala, nu ar deservi decit o mica parte a orasului. Edilii pot incerca proiecte mai ambitioase, pentru ca acestea dezvolta orasul si ii asigura modernizarea.

Social Share Toolbar