Situatia actuala

După schimbările majore ale Iașului din perioada comunistă, atât din punct de vedere urbanistic, cât și al structurii sociale și al economiei, ieșenii constată că cei 20 de ani de revenire la democraţie nu au produs schimbările aşteptate. Astfel, an după an, înregistrăm declinul populației, migrația, declinul economiei, declinul sistemului de învățământ. În contrast cu evoluția și dezvoltarea rapidă a multor altor oraşe, Iașul devine pe zi ce trece un loc cu mai puţine oportunităţi economice, culturale și educaționale.

Ce putem face?

Este evident că nu putem aştepta ca dezvoltarea Iașului să vină de la București, Bruxelles sau de altundeva. A devenit clar că, fără o viziune locală pe termen lung, fără concentrarea pe priorităţi, fără o alegere clară, fără punerea în valoare a atuurilor locale, fără solidaritate, fără implicare civică și împărtășirea unor idealuri comune cu privire la urbe, nu vom putea progresa.

Viziunea pe termen lung și proiectele majore

Dezvoltarea urbană are nevoie de o viziune pe termen lung, pe 30-50 de ani, fără de care nu știm încotro trebuie îndreptată dezvoltarea Iașului. Nu putem fi multilateral dezvoltaţi. Trebuie să alegem clar direcţiile pe care ne concentrăm, în funcţie de competențele locale și de perspectivele evoluției societății europene. Această viziune nu aparţine doar unui mic grup de oameni. Ea trebuie să fie împărtăşită de marea majoritate a cetățenilor Iașului și trebuie asumată de toate partidele, de administraţiile locale succesive, ONG-uri și alte instituţii. Dacă Iașul ştie încotro se îndreaptă, îi va fi mai uşor să poată atrage resurse publice și private, să poată prioritiza alocarea acestora și să îşi câştige un loc în ansamblul oraşelor europene.

Social Share Toolbar