Conferință online
Cum putem transforma dealul Cetățuia în cel mai mare parc din sudul Iașului?
13 Aprilie 2022, 19:00 / Zoom
Parcurile și spațiile verzi sunt bunuri valoroase și sunt adesea puncte focale in viața comunităților lor. Acestea oferă oportunități de petrecere a timpului liber, relaxare și activităţi sportive, dar sunt, de asemenea, fundamentale pentru coeziunea comunității, sănătatea și bunăstarea fizică și mentală, biodiversitatea, atenuarea schimbărilor climatice și creșterea economică locală. Parcurile și spațiile verzi au o contribuție vitală la multe din cele mai importante obiective strategice ale comunităţilor, cum ar fi atenuarea schimbărilor climatice, sănătatea publică și integrarea în comunitate.
Dezbaterea Bahlui.ro ȋşi propune să determine oportunitatea amenajării unui parc public multifuncţional pe dealul Cetățuia prin reliefarea si relativa cuantificare a beneficiilor aduse de realizarea unui asemenea proiect pentru zona de sud a orașului Iași, astfel ȋncât să ofere cetățenilor și factorilor decidenţi informaţii relevante şi suficiente ȋn fundamentarea unor decizii.
INVITAȚI
Vasilică Lazăr. Absolvent al Univ. Ghe. Asachi din Iași, în prezent inginer in cadrul Continental România și membru al Bahlui.ro, pasionat de urbanism si strategii de dezvoltare urbana. Prin natura cunoștințelor dobândite în facultate de GIS si Cadastru este un ieșean cu o viziune strategica de dezvoltare a Zonei Metropolitane Iasi.
Prof. univ. Laurentiu Radvan, dr. în specialitatea istorie urbana, UAIC.
La acest eveniment vor participa și studenții FEAA Teodora Iftime, Ruxandra Boz, Floriana Ciobanu, Adriana Vulpe care au participat la documentare și organizare.
MODERATOR
Marius ALEXA este CEO al companiei de media Arhipelago si s-a facut remarcat prin implicarea activa in dezvoltarea mediului de afaceri national, in special prin promovarea unor instrumente online de sprijinire a intreprinzatorilor.
ORGANIZATORI



SPONSOR
