2. Povestea New York

Săptămâna asta vă spun o poveste despre cum a ajuns New York-ul New York. 

Mai întâi vreau să vă închipuiţi că Iaşul nostru ar finanţa o lucrare de infrastructură la o distanţă de 400 de km de oraş, să zicem un canal navigabil de 600 de kilometri de la… Timişoara până la Marea Adriatică (de lângă Italia). Greu? Da, dar eu vorbesc aici de un mod de a gândi al unei administraţii, de Viziune.   

La începutul secolului XIX, New Yorku-ul era un oraş de pe coasta de est a Statelor Unite care nu era mai dezvoltat decât Boston, Philadelphia, Baltimore. Cineva a gândit că dacă s-ar unui Hudson River (de lângă Manhathan) cu Marile Lacuri din nord s-ar crea o legătură navală cu teritoriile din nord. Ştim toţi, cred, că transportul pe apă este cel mai eficient şi mai ieftin. Vestul Sălbatic tocmai se cucerea, iar Munţii Stâncoşi, care erau consideraţi frontiera de vest, constituiau la acea vreme o barieră greu de trecut în calea rutelor comerciale.     

Aşa a apărut Canalul Erie. Început în 1817 şi deschis în întregime în 1825, Canalul Erie este considerat o minune inginerească a secolului al XIX-lea. Iniţial guvernul central a concluzionat că proiectul este prea ambiţios pentru a fi realizat, dar statul New York şi-a asumat sarcina de a săpa cei 600 de km de canal prin pustiu cu nimic altceva decât puterea musculară a oamenilor şi a cailor.

La început a fost luat în râs ca “Prostia lui Clinton”, guvernatorul New York-ului şi fost Primar al oraşului, însă acesta şi-a pus viziunea şi ambiţia politică pentru acest proiect. Canalul Erie a devenit un succes de neegalat aproape peste noapte. A făcut din New York, capitala financiară a lumii. A fost apoi o cale strategică de aprovizionare, care a ajutat Nord-ul să câştige Războiul civil, şi a facilitat o serie de schimbări sociale şi economice de-a lungul tinerelor State Unite ale Americii.

Exploratori au căutat mult timp pentru o rută pe apă spre vest pentru comerţ. Teritoriile de nord, care au deveni mai târziu statele Illinois, Indiana, Michigan si Ohio erau foarte bogate în lemn, minerale şi teren fertil pentru agricultură. Călătorii se confruntau cu drumuri coapte la duritatea soarelui de vară, iar în timpul iernii drumurile deveneau o mare de noroi.

Din închisoare, un comerciant de făină pe nume Jesse Hawley a imaginat un mod mai bun: un canal de la Buffalo, pe malul estic al lacului Erie Albany spre partea superioară a Hudson River, pe o distanţă de aproape 650 de kilometri. Acesta a scris o serie de eseuri care au fost publicate în 1807 în Genesee Messenger unde descrie în detaliu traseul, costurile şi beneficiile acestui Canal.

Proiectul a fost văzut şi prezentat chiar lui Thomas Jefferson care a descris propunerea ca fiind “un drum scurt spre nebunie”.

In anul 1810, poiectul a ajuns la influentul senator DeWitt Clinton – fostul primar al New York City şi o stea politică în ascensiune – care s-a înrolat în sprijinul proiectului. În data de 13 martie o hotărâre a fost introdusă în Senatul statului New York prin care a fost  numită o Comisie a Canalului pentru a stabili ruta pentru a conecta râul Hudson la Marile Lacuri. Cu sprijinul lui Clinton, măsura a trecut, iar epoca Erie Canal a început.

Cu toate că Clinton a fost recrutat la proiectul Canalului de alţii, el a devenit rapid unul dintre cei mai activi susţinători şi a continuat să-şi lege cariera sa politică de succesul canalului. (Asta apropos de ale cui sunt proiectele Iaşului, ale PSD sau PNL.) Clinton a organizat o serie de întruniri publice în sprijinul construirii Canalului şi s-a creat efectiv o mişcare de susţinere, iar în cele din urmă, peste o sută de mii newyork-ezi au semnat o petiţie, contribuind la crearea unui mare sprijin public pentru proiect. Astăzi, DeWitt Clinton şi povestea Canalului Erie sunt indisolubil legate, şi nu există nici o îndoială că guvernatorul Clinton a înţeles atunci impactul revoluţionar al Canalului odată ce ar fi deschis: “Oraşul va fi deveni, în decursul timpului, grânarul lumii, un pol al comerţului şi industriei, şi în centrul marilor operaţiuni cu bani”.

Constructia începe pe 4 iulie, la Roma, New York, va dura opt ani, şi va costa 7 milioane de dolari. De asemenea, în 1817, Clinton se foloseşte de succesul proiectului şi câştigă postul de guvernator promovând Canalul.

În 1825, guvernatorul DeWitt Clinton a deschis oficial Canalul Erie. Efectul acestuia a fost atât imediat, cât şi dramatic, coloniştii năvălind spre vest. Explozia comerţului profetizat de guvernatorul Clinton a început, stimulat şi de tarifele de transport de marfă de la Buffalo la New York, de la 10 $ pe tonă pe apa, în comparaţie cu 100 $ pe tonă pe drum. În nouă ani taxele de trecere pe canal au acoperit întregul cost al construcţiei.

În doar 15 de ani de la deschiderea Canalul, New York a devenit cel mai aglomerat port din America, unde se transportă tonaje mai mari decât în Boston, Baltimore şi New Orleans la un loc.

Impactul asupra restului statului poate fi văzut dacă te uiţi pe o hartă modernă. Aproape 80% din populatia nordul statului New York trăieşte la o distanţă de 40 de km de Canalul Erie.

Astăzi, reţeaua de căi navigabile care s-a construit ulterior se bucură de o renaştere ca o resursă de agrement şi istorie. Erie Canal a jucat un rol esenţial în transformarea oraşului New York în portul de conducere al naţiunii, o identitate naţională, care continuă să se reflecte în mai multe cântece, legende şi opere de artă de astăzii.

Repet cum ar fi ca Iaşul să finanţeze un canal începând de pe la Timişoara? Sau, la 10 km de Iaşi să facem un mic port şi să dragăm Prutul, să legăm Iaşul de Dunăre (fraţii noştri moldoveni, “mai proşti”, fac asta deja, după ce au cerut şi ajutorul României, refuzat însă)? Ee, parcă e altceva decât Sărbătoarea harbuzului, cinci cai, câteva autobuze second hand şi nişte piste de biciclete trasate pe asfalt.

Andrei R. Ciuhodaru este arhitect

Articol postat initial pe: Ziarul de Iasi